Caracterul unei persoane este de obicei cea mai la indemana arma a ei.

Probabil ca primul lucru care ar trebui sa fie invatat la scoala e autocontrolul, pentru ca astfel sa ne aducem viata intr-un punct de echilibru. E uimitor cat de lipsiti suntem cateodata de control asupra propriei noastre vieti.

Cand conversatia se termina, muzica incepe...

Probabil ca fiecare dintre noi ar trebui sa mancam, dormim, traim in stransa corelatie cu partile bune si rele ale organismului pe care il avem. Dar, intrebarea ar fi, cum procedam pentru a duce la bun sfarsit aceasta sarcina?

Diferenta intre tine si lumea obisnuita incepe abia atunci cand ai un trup antrenat si perfect sanatos. Atunci doar poti incepe calatoria, facand urmatorul pas.

Termenul "emptiness." are si nu are corespondent in limba romana. A fi gol, sau altfel spus a suspenda activitatea mintii. A actiona perfect natural, fara sa te pregatesti, fara sa iti calculezi urmatorul pas.

Cum as putea crede ca ceea ce maninc imi afecteaza caracterul? Stiu, s-a demonstrat ca copii care maninca de obicei mincare gen "fast-food" ajung de obicei adulti superficiali si violenti. De ce?

O forta foarte mare este complet nefolositoare atunci cand iti lipseste echilibrul.

Credinta si increderea sunt esentiale. Trebuie sa avem pe cineva in care sa credem, la fel de mult cum trebuie sa avem pe cineva in care sa avem incredere. Nu conteaza cine este, un parinte, un iubit, un copil. Avem nevoie de asta.

Un pictor japonez spunea ca picturile lui apar explodand de nicaieri. Imi place aste. Cred ca asa apar si unele din povestile mele.

Dragostea e oarba. Atunci, cum putem face diferenta dintre o iubire incompleta si una completa? Intre una imatura si una matura? Puteti face asta?

Trebuie doar sa traiesti, fara sa iti plangi de mila, fara nici un regret. Sa faci ce ai de facut, si sa faci asta perfect. Nimic mai mult.

Si apoi rasaritul....

Nu fi intimidat de perfectiune, oricum nu o sa o atingi niciodata. (Salvator Dali)

Partial de acord, partial nu. Deoarece perfectiunea este cel mai adesea departe de noi, atat de departe, daca privim imaginea de ansamblu. Totusi ea pare a se multiplica, si a se ascunde in tot ceea ce ne inconjoara, cu conditia sa avem dispozitia necesara .
Ce este perfectiunea? Doua linii paralele se vor intilni la infinit. Ele cred cu tarie acest lucru. Si noi la fel. Vinam perfectiunea si depunem eforturi in a parea perfecti in ceea ce facem, mai mult sau mai putin. Stim ca suntem imperfecti in multe privinte, dar totusi nu dorim ca ceilalti sa afle acest lucru. De ce? Cine poate sti? Si asa ajungem iar la masti, mai mici sau mai mari, mai frumoase sau mai urate. Poate ca pina la urma este vorba de neputinta. Sau poate nu. Am fost invatat sa cred ca un lucru care acum ni se pare imposibil, este asa fie din cauza insuficientelor resurse, fie a lipsei de cunostinte. Nu putem sau nu stim. Daca cele doua conditii sunt indeplinite, atunci improbabilul poate deveni probabil. Asa sa fie oare?
Crestem incet ,dar sigur? Odata cu intreaga omenire? Sau doar ne afundam lent in drumul spre neant.
E inca noapte. Si atat de departe e rasaritul.
Perfectiunea unui sarut. Perfectiunea unui apus. Perfectiunea unui zambet.
Perfectiunea exista.
Noi suntem uneori orbi.
Perfectiunea...

Nu cauta greseli, cauta remedii. (Henry Ford)

Cum as putea incepe? Henry Ford era un om practic, inginer prin constructie, capabil sa isi motiveze exemplar oamenii. De altfel, aceasta zicala a fost preluata de la el si de Dale Carnegie (poate ati auzit de Carnegie Hall), un alt pionier in ale comunicarii si antrenamentului motivational. Ce intelegem noi? Cei care cauta greseli, cu exceptia poate a corectorilor, care sunt si platiti pentru asta, fac un lucru futil, lipsit totusi de finalitate. Cu totii suntem in stare sa avem ochi de vultur in a evidentia erorile, mai ales erorile celorlalti . Dar putini sunt cei care observa si propun si o solutie. Deoarece noi suntem cel mai adesea distructivi prin formatie, si putem gasi cele mai bune scuze pentru asta. Asta sunt. Asa am fost invatat. Daca ala procedeaza asa, eu de ce nu as proceda la fel. Toti putem fi critici, putini putem fi constructivi. Totul tine de atitudine. Si de viziune. Cei care cauta remedii vad problema in ansamblul ei, vad intregul spectacol. Cei care cauta greseli observa punctual, multumindu-se cu crampeie de realitate. Tu ce vrei de la viata?

Nimic nu e ceea ce pare.

• Exista oameni care spun multe cuvinte fara sa spuna aproape nimic, exista oameni care spun multe in putine cuvinte. Prostii. (Nu proshtii) Inca de la nastere, omul este invatat ca apartine lumii in care s-a nascut . El, cu toate ca stie lumea doar din descrieri, se incapatineaza sa caute confirmari sau raspunsuri, la intrebari mai mult sau mai putin bine puse. Nici macar nu pune problema ca descrierile pe care se bazeaza atat ar putea fi gresite. Ele ii dau siguranta. Elel il fac sa gaseasca un sens in lumea de care apartine. In numele acestor idei, este gata sa faca compromisuri. Sacrificii ar zice unii. Gresit. Fiecare isi urmareste propriul egoism in tot ceea ce face. Chiar daca ar parea altfel. Ar fi multe de spus. Ideea principala ar fi ca, la fel ca zi corpul, mintea sau sinele, si egoismul e tot o unealta. De care pina la urma ne putem lipsi sau nu. Eu cel putin am invatat asta. Hi! Hi!
• Ca o observatie suplimentara. Oamenii devin din ce in ce mai indulgenti, atat cu ei insine cat si cu cei din jur. Si asta nu e bine deloc.
• Mi-a placut dintotdeauna acea legenda care spunea ca, de fiecare data cand o actiune a unei persoane este facuta cu suficienta putere, ea devine o miscare din ultimul sau dans. Si ca, atunci cand moartea va veni, nici chiar ea nu il va putea opri pe cel care a trait impecabil sa execute, pentru prima si ultima oara, acel dans, in care va folosi toate acele miscari adunate in timp. Fie ca va dura citeva secunde sau o eternitate. Moartea va astepta. Un mod frumos de a explica acea super- rapida trecere in revista a vietii in momentul in care mori. Deh, 6 luni pentru a deveni Scorpion e mult. Greseam cand ziceam asta.
• Si da, lumea in care traim e o iluzie. Dar frumusetea e reala. Frumusetea ei, a lumii. Si constienti atat de faptul ca lumea e o iluzie, cat si de faptul ca frumusetea e reala, trebuie sa ne strecuram nestingheriti printre evenimente, pentru a intelege de ce suntem aici.
• Acest post este scris doar pentru mine, pentru a putea sa imi reamintesc ceva. Exista 2 nimicuri se zice sau chiar mai multe. Ca o paranteza, intrebat ce crede despre sfarsitul lumii. Mulla Nasrudin a spus ca lumea se inseala ca nu exista un sfarsit al lumii, ci de fapt doua. Unul mai mic, unul mai mare. Toti curiosi. -Unul mai mic, cand va muri nevasta-mea, si unul mai mare cand o sa mor eu. Dar sa nu uit de unde am plecat si sa revin. Deci, cum ziceam, 2 nimicuri: "Nimic nu e ceea ce pare." si "NImic nu este intamplator." Ambele la fel de false sau de adevarate. In functie de modul in care privim.
• Asa ca, draga prietena (acum sunt sigur ca iti pot zice asa) eu am inteles lectia. Sper ca si tu. E tarziu sau devreme. Sa cada cortina.

Prost nu e cel care greseste mereu, ci acela care, desi greseste, nu invata nimic din greselile sale.

Originile acestui proverb se gasesc si in zicala populara, numai cine nu munceste nu greseste. Pentru ca nu intotdeauna suntem capabili sa facem alegerea cea mai inspirata. Insa avem o categorie de oameni care insista iar si iar in a face aceeasi eroare. Deja aici e clar ca nu mai e vorba de ghinion, ci de un efort continuu de a persevera in prostie. Paradoxal, avem oameni inteligenti care gresesc incontinuu, dar niciodata la fel. Ei sunt special meniti a deveni experti. Adica in a stii din ce in ce mai mult despre un domeniu din ce in ce mai mic, pina cand, in apogeul gloriei lor, vor ajunge sa stie totul despre Nimic. Pentru ca, sa nu uitam...exista deseori un nimic mic si un Nimic mare. In japoneza exista un numar de cel putin 24 de tipuri de Vid. Vid = Nimic. Asadar, va dati seama ca nu este o misiune usoara.
Nu ajungeti experti, fiti inainte de toate oameni.

Erare humanum est, perseverare diabolicum.

Parerea mea e ca avem nevoie de mult tupeu ca sa ne mintim pe noi insine.

Bogatul nu crede saracului, nici såtulul flåmãndului.

Acest proverb ilustreaza un adevar arhicunoscut, pe care psihologia il studiaza nu de multa vreme. Este vorba de fenomenul de proiectie. Sa il expunem mai pe larg. Este vorba de perceptia mediului inconjurator prin prisma conceptiilor, ideilor preconcepute si a viziunii celui care o percepe. Un hot va crede ca toata lumea vrea sa il fure, un indragostit ca toata lumea e indragostita, un depresiv ca toata lumea e suparata. De retinut exemplul lui Al Capone care, atunci cand se prabusea impuscat de oamenii legii se spune ca a exclamat: "Aceasta este rasplata mea pentru ca am vrut sa ajut pe altii!" . Fiecare om , indiferent ce ar face, se crede sincer ca fiind bun, cinstit si onest la origine, dar nevoit sa faca rau din cauza societatii. Foarte rar cineva va face un lucru blamat de societate doar de dragul rautatii. Majoritatea vor gasi justificari care sa le asigure linistea sufleteasca. Dar cit de ingeniosi pot fi! Si ce explicatii extraordinare vor avea de impartasit! De aceea in popor se zice ca bogatul nu crede saracului. Este doar un mod de a surprinde acest fenomen, pe care stiinta abia acum il redescopera.

Motto:
If you see the wonder of a fairy tale
You can take the future even if you fail...
...I have a dream, a fantasy
To help me through reality
( ABBA - I have a dream )


Realitatea este ruina unui basm. (Lucian Blaga)

Exista nenumarate clisee verbale cum ar fi: era o atmosfera de basm, a fost ca intr-un basm, ceva de basm. Aceasta nu este decat un mod de a spune ca a fost ceva extraordinar, care nu este de obicei intilnit in realitatea vietii cotidiene. Am putea sa ne abatem putin de la subiect si sa observam asemanari de exemplu intre feerie ( ceva de nedescris, raportat la frumusete - Ex: peisaj feeric - peisaj de o frumusete ireala) si fairie (in gaelic - termenul englez fiind fairy - si care anume inseamna zânã). Ceva se petrece cu noi in anumite momente, iar lumea care ne inconjoara capata un plus de lumina, coerenta si splendoare. Din pacate, aceasta dureaza deseori doar citeva clipe, dupa care se estompeaza , lasand locul unui mediu neprietenos si absurd cu care dealtfel ne-am obisnuit deja.
Exista o relatare conform careia, dupa ce a citit "Visul unei nopti de vara" al lui Shakespeare, Goethe ar fi exclamat:
- Nu-i moarta lumea zeilor, ci inima noastra, aceasta fiind o parere relativ la modul nostru de a percepe extraordinarul din ordinar. Cu alte cuvinte, daca modul nostru de a percepe realitatea se va schimba, atunci si perceptia legata de ceea ce simtim, vedem, auzim, pipaim sau mirosim se va schimba. Singura problema ar fi ca acest mod de a vedea lumea necesita o neintrerupta atentie si consecventa, care de multe ori nu o avem. Asa ca, pina atunci, ne vom multumi doar cu momente disparate, priviri fugare aruncate peste gardul prejudecatilor, ideilor despre lume si oameni, un mare zid chinezesc pe care insa tot noi l-am ridicat. Fara a ne mai intreba oare ce se afla in necunoscutul care ne pindeste dincolo de el.
De incheiere, voi mai face doar o mica paranteza, legata de modul in care unul din putinii shamani amerindieni ramasi in viata dupa cucerirea spaniola explicau cum vede un om obisnuit lumea. Inchipuiti-va un balon umplut cu aer cald, in nacela caruia omul obisnuit si vrajitorul tribului stau la masa. Ceea ce se afla pe masa este lumea de zi cu zi. Ceea ce e sub masa este cealalta realitate, unde el, vrajitorul tribului mai arunca cite o privire. Dar nici unul nici altul nu isi pot inchipui cat de vast este de fapt universul (simbolizat de regiunile prin care balonul calatoreste, regiuni pe care nu le poti admira daca privesti pe masa sau pe sub masa din nacela).

Omul bun este intotdeauna curajos, omul curajos nu este intotdeauna bun. (proverb chinez)

Pentru a intelege mai bine aceasta zicatoare trebuie insa sa explic termenul de "om bun", care in limba chineza are cu totul alt sens decat in limba romana. "Om bun" inseamna in traducere adecvata de fapt "om care traieste in armonie cu cei care il inconjoara". Reanalizand deci, putem trage concluzia urmatoare: curajul este una din calitatile necesare celui care urmareste sa se integreze (ca om in societate, ceea ce e cu totul diferit de Romania in U.E. ), deoarece avem nevoie de curaj ,nu pentru a cuceri lumea (vai! acele vremuri au trecut de mult, iar acum razboaiele se poarta pe cu totul alte fronturi ), ci mai ales pentru a putea depasi micile tentatii care se ivesc la tot pasul. Curajul este aici o unealta pe care o folosim pentru a ne propulsa inainte, folosindu-ne de ea intocmai ca de vant atunci cand umfla panzele unei corabii. Continuarea ne arata reversul medaliei. Spre deosebire de prima ipostaza, in a doua avem de a face tocmai cu siguranta pe care ti-o da lipsa inteligentei, deoarece aici deja este vorba de cu totul altceva. Nu mai este vorba de acel curaj care iti da aripi , ci mai mult de o incrincenare, de un teribilism , sau mai degraba cu nevoia de a te da in spectacol. Pentru ca in lumea lor, la nivelul societatii inchise care o reprezinta in acest moment China, exista conceptia: Cel care stie nu spune, cel care spune nu stie.
Dar despre asta vom discuta alta data.

Iubesc pe cineva, nu am gasit inca nici un alt mod de a o face fericita!