Motto: Viata este o tragedie cu happy end, dar oare cati rezista pana la sfarsit?

Cum (nu) poti renunta la o parte din sufletul tau

Astazi merg pe alt drum decat as fi vrut, si cat de adevarat poate fi ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin. Sau poate ca asa a fost sa fie, si ca, sub povara vremurilor si actiunilor noastre, nu ne putem impotrivi destinului. Semnele tot aratau iar si iar ca nu e sa fie, dar cine sa le asculte. Poate ca atasamentul a fost cel care a dus la orbire. Cand frica apare, intuneca orizontul. Frica de a nu pierde ceva ce oricum nu poti avea cu forta, sau poate ideea ca nu poti renunta la ceva ce crezi ca ai merita. Sa spui ca dai totul, si pe urma sa oferi atat de putin. Atasamentul duce la suferinta. Libertatea duce la fericire. Iar destinul poate fi facut chiar de noi, construit chiar acum, prin actiunile noastre. Noi suntem artizanii propriei noastre vieti. Daca viata e un vis, o panza pe care asternem culorile, atunci noi ar trebui sa fim artistii care sa cream o capodopera, nu doar sa mazgalim. Nimic nu e permanent, si nimic nu poate fi al tau cu adevarat. Poate ca ducem cu noi, atunci cand plecam, doar gandurile noastre, clipele de fericire, iubirile noastre, dorurile noastre. Dezamagirea. Am fost dezamagit si am dezamagit. Dar nu te poti dez-amagi decat daca te-ai amagit in prealabil. Asa spuneai. Imi va lipsi surasul ei, privirea ei, si poate ca ma va durea atunci cand sufletul ei nu va mai inflori, ci inima poate ii va deveni de piatra. Sa fii om si sa nu poti iubi, poate ca asta e cea mai mare pedeapsa. Vai de cei care si-o merita. Unii sunt in stare sa se sacrifice pentru binele altor persoane, fara ca macar sa se gandeasca oare pentru ei cine se va sacrifica. Sa iti ascunzi in tine tot ce e mai autentic, mai veritabil, sa iti vinzi sufletul pentru un trai decent. Pana unde putem merge, in goana noastra dupa...dupa ce? Nu stiu de ce zic asta, scrisul e pentru mine ca un balsam. Ma curata, chiar daca insir nonsensuri. Ce mai imi doresc? O zi doar a noastra. Ce regret? Ca intotdeauna cand a fost vorba de ceva deosebit, au intervenit altii si au imprastiat magia. Nu a fost timp. Nu a fost vremea. Nu a fost sa fie. Si acum iti dai seama ca totul s-a terminat. O noua floare a rasarit, cu totul diferita, din cenusa vechii lumi. Este frumoasa, e linistita, e molcoma si placuta privirii. Dar focul, focul a fost stins si nu se va mai aprinde a doua oara. A fost o singura sansa, si a fost irosita. Aici, in lumea pe care noi o credem reala, unde invelisul carnii doare, aici a fost doar o incercare.

Time to say goodbye.
Paesi che non ho mai
veduto e vissuto con te,
adesso si li vivrò,
Con te partirò
su navi per mari
che, io lo so,
no, no, non esistono più.
It’s time to say goodbye…

A venit si momentul acesta, il simt cum se apropie, cum vine, sau poate e inchipuirea mea. Ii aud tropotul, si nu mai vreau ca altadata, sa il impiedic, sa il opresc. Trebuie sa las viata sa isi urmeze cursul. Mai bine sa stii ca ai iubit ca in romantele de demult, decat sa fi trecut prin viata absent. Sa ascunzi in tine povestea, sa o pastrezi la inima ca pe un secret drag tie si bine pazit, si sa iti straluceasca ochii amintindu-ti tot ce a fost atit de viu, de frumos, de unic. Caci ai batut din palmea si viata a trecut, a luat cu ea totul si te-a lasat singur si gol, in mijlocul unui pustiu. Din care tot ea, mama ei de viata, ti-a intins o mana si te-a adus inapoi.

"But if in your fear you would seek only love's peace and love's pleasure,
Then it is better for you that you cover your nakedness and pass out of love's threshing-floor,
Into the seasonless world where you shall laugh, but not all of your laughter, and weep, but not all of your tears.
Love gives naught but itself and takes naught but from itself.
Love possesses not nor would it be possessed;
For love is sufficient unto love. "

Cat de adevarat. Radeam cand cineva zicea in loc de traditionalu noroc sau bafta, sa-ti dea Dumnezeu persoana care sa te faca sa te simti femeie (barbat). Ce vremuri!

"Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii."

Adorm in noapte, si aud o voce binecunoscuta.
-Nu iti lasa sufletul sa moara. Nu iti inchide inima. Iubeste doar, fara ca sa astepti nimic altceva. Este suficient.
Ingerul de serviciu, mereu la datorie.
Zambesc. Trag aer in piept. A inceput o noua zi...