partea a 5-a

Motto:Daca vei practica fictiunea

Bucuresti, 23 septembrie 2007

Dana era bucuroasa. Nu atat din cauza poeziei citite, cat a insemnarii care o insotea.

"O rara frumusete din nord e cea mai grozava doamna din lume.
O privire a ei, si tot orasul e la pamant.
O alta privire transforma tara in ruine.
Nu exista oras sau tara care sa fi
pretuit mai mult o asemenea frumusete.
(poezie cu autor anonim din sec.16, inspirata de Neko-no-hime)"

...asadar pana la urma s-a intors.

Busteni, undeva in munti, 15 martie 2007

A reusit. Acum stia ca a reusit. Putea pleca. Regreta doar ca se afla atat de departe de civilizatie, si telefonul era descarcat. O promisiune pe care nu a putut sa o tina. Cu toate acestea...insa...reusise. Banii au fost un blestem, care incetul cu incetul i-au intunecat viziunea. Nu a vrut sa fie bogat. S-a trezit peste noapte, atunci cand pretul actiunilor cumparate de el au crescut de 80 de ori. Isi amintea cum a fost acaparat de viata de lux. Cum a dat frau exceselor. Cazinouri, sport extrem. Cautarea unei ratiuni de a trai , iar si iar. Se simtea viu atunci cand isi ducea viata pe muchie de cutit. Pana intr-o zi.Cand oprise masina si intrase intr-un magazin pentru o sticla de suc.

-Poate ca ar fi vremea sa te trezesti, auzi el din spate...

La inceput a stat calm. Doar nu vorbea cu el.

-Poate ca ar fi vremea sa te trezesti. Ai simtit aseara cum inima ta era pe cale sa cedeze. Nu mananci cum trebuie, nu te odihnesti. Crezi ca intreaga lume iti apartine, cand de fapt tu apartii ei. Tot ceea ce ai facut, sub pretextul unei asa zise dorinte de a simti ca traiesti cu adevarat. Toti acesti bani nu au avut acest scop atunci cand practic ti-au fost serviti pe tava.Trist. Nici macar romantic sau regretabil. Doar trist. Gandeste-te la sora ta, la oamenii care te doresc cu adevarat, la ceea ce vrei in sinele tau...

...discursul era pentru el, asta era clar, dar de unde putea sa il cunoasca atat de bine batranelul de langa el?

- 2 batoane de susan va rog...a mai cerut acesta si a iesit pe usa magazinului.

Dan ramasese blocat. De unde putea sa stie atitea? De unde?

A lasat totul in urma in acel moment si s-a retras undeva departe, la o cabana in munti. Mancarea i-o aducea un cioban de la o stana din apropiere. Fara televizor, radio sau ceva asemanator. Parerea lui: daca nu asculti stirile din TV si ziare, nu esti informat. Daca le asculti, esti dezinformat. A inventat un exercitiu pentru a folosi timpul in mod util. Un mic compendiu pentru a-si folosi imaginatia. Un castel cu 1000 de camere. Fiecare umpluta pana la refuz cu tot felul de lucruri. Recreata in minte pana la cele mai mici detalii. Ancorata clar in timp si spatiu. Dupa o vreme camerele erau toate pline. Memoria lui urcase pe culmi nemaiatinse pina atunci. A parasit camerele pentru a mai hoinari un timp in orasul re-creat in propria minte. Bulevardul amintirilor pline de regret. Straduta sperantelor intr-o viata mai buna. Fundatura convingerilor greu de schimbat. Aleea dragostei la prima vedere. Faleza primei iubiri. Piateta prieteniilor greu de uitat.

A reusit. Acum stia ca a reusit.

Mangalia, 22 august 2007

Ii placea sa spuna mereu, tuturor celor care doreau sa o asculte: "Multi traiesc precum ingerii in aceasta lume. Voi de ce nu?". Se bucura de soarele incendiar, chiar daca mai cu bagare de seama. Acum parca ardea. Nu mai era acelasi Soare din vremea copilariei ei. Cu toate astea, Aniela nu putea sa nu se felicite pentru alegerea sa. De la Cernavoda, unde lucra pentru a-si castiga existenta, era doar un pas pina la mare. Si ii era dor de apa cu nuante verzi precum ochii pisicii sale preferate. Cat's eye. Ajunsese in oras pentru a-si lua cateva haine si 2-3 carti. Dar i se facuse brusc dor de mare. O nebunie ne este permisa din cand in cand, nu? Asa ca acum se delecta pe o terasa, resparand cu nesat aroma unui capucino cu frisca. Ceru nota.

- A zis patronul ca este din partea casei. Si ca nu vrea sa iti zica ce e cu luminita portocalie.

Arunca o privire. Din spatele barului, David radea. Dar pentru Aniela, el nu era decat necunoscutul din tren.

Sunagakure, undeva in trecut.

Isi amintea ca si cum ar fi fost ieri. Isi luau adio. Neko ii spusese ceva despre sigiliul ascuns. Despre Lorzii Uitati. Nu retinuse dacat ca Neko va pleca, intr-o misiune in care multi dadusera gres.

-O sa iti dau un semn ca am reusit, ii spusese...Nu te-ntrista de al meu la revedere. Un bun ramas e intotdeauna necesar pentru a ne putea reintilni din nou. Iar reintalnirea, dupa cateva momente, sau cateva vieti, este intotdeauna sigura pentru cei ce sunt prieteni.

Fragment din Chilam-balam (scrieri apocrife - cartea Regelui Jaguar)

"Cei care se numeu lorzii luminii au castigat batalia, dar nu si razboiul. In lupta cu teribilul inamic, confruntati cu anihilarea totala, ei au ales sa renunte la propria libertate. Din acel moment, cei care au supravietuit cataclismului s-au referit la ei dandu-le numele de Lorzii Uitati . "